Singurătate

Acasa Forums AgoraPsi Singurătate

This topic contains 0 replies, has 1 voice, and was last updated by Profile photo of Dragoş Geamănă Dragoş Geamănă 2 years, 5 months ago.

Viewing 1 post (of 1 total)
  • Author
    Posts
  • #385

    Te-ai mai simţit singur, poate că te simţi singur chiar acum, şi deşi tot felul de surse descriu singurătatea ca pe o stare de solitudine şi o absenţă a contactelor sociale, singuratatea este, de fapt, o stare mentală care îi face pe oameni să se simtă nedoriţi, goi pe dinăuntru şi izolaţi. Cei ce suferă de singurătate nu sunt aceia care-şi asumă solitudinea, ci cei care tânjesc după interacţiunile cu ceilalţi, însă starea lor mentală de singurătate, una negativă, îi împiedică să formeze conexiuni cu alţi oameni. Singurătatea este sinonimă cu percepţia singurătăţii, şi nu neapărat cu numărul de oameni aflaţi în proximitatea ta. De câte ori nu te-ai simţit singur într-un mediu înţesat de oameni?

    Cauzele care duc la sentimentul de singurătate sunt multe şi diferă de la persoană la persoană. John Cacioppo, un renumit psiholog şi expert în fenomenul singurătăţii, de la Universitatea Chicago, a publicat studii conform cărora singurătatea ar avea puternice legături cu genetica. Alţi factori care conduc la singurătate includ divorţul, moartea cuiva drag, izolarea fizică, depresia sau încrederea de sine scăzută. Ultima îi poate face pe oameni să se desconsidere pe ei înşisi atât de mult, încât să creadă cu fermitate în faptul ca sunt nedemni de atenţia, simpatia sau iubirea celorlalţi, aceasta ducând în timp la izolare şi singurătate cronică.

    Un alt studiu realizat de Cacioppo sugerează că singurătatea ar fi contagioasă, că cei care suferă în permanenţă de această stare mentală pot cu uşurinţă să o transmită şi altor persoane, inclusiv acelora care nu sunt singuratici. Cu toţii ne simţim singuri uneori, de fapt, acelaşi studiu declară că trăim sentimentul acesta în jur de 48 de zile pe an, însă ne stă în putere să scădem această statistică cu două zile anual în funcţie de fiecare prieten nou apărut în viaţa noastră.

    Am auzit de multe ori sintagma “e un singuratic”. Această remarcă ne-ar putea face să credem că singurătatea este o trăsătură de caracter, însă nu este neapărat complet adevărat. O persoană singuratică ajunge să găsească dovezi în mediu conform cărora ea va fi respinsă de către ceilalţi, şi se auto-motivează în acest sens, pe de-o parte pentru că anticipează reactii negative şi pe de altă parte, pentru că ajunge să le provoace. Aceasta arată că singurătatea este o stare care poate fi comparată cu foamea, şi care naşte în individ dorinţa de a se feri de oricine care l-ar putea critica, aşa cum foamea naşte în indivizi dorinţa de a căuta de-ale gurii.

    Singurătatea este o realitate din ce în ce mai comună, şi contrar unor opinii, ea nu este combătută de cantitatea interacţiunilor sociale, ci de calitatea lor. O interacţiune socială de calitate transformă prietenul în “confident”, iar experţii consideră că este nevoie doar de trei sau patru confidenţi apropiaţi pentru a reuşi să îndepărtezi sentimentul de singuratate şi consecinţele negative asociate unei astfel de stări.

    Pentru tine cum este? Care crezi că este cea mai potrivită metodă de a te împrieteni cu cineva? Consideri că o creştere a numărului de prieteni din lista de Facebook este o măsură validă de a-ţi alina singurătatea? Te simţi mai puţin singur când primeşti “like” la o poză recentă? Şi mai mult decât atât, care crezi că este cel mai potrivit mediu care să faciliteze o interacţiune de calitate? Un mediu care presupune relaţionari tangibile, sau mediul online?

Viewing 1 post (of 1 total)

You must be logged in to reply to this topic.